Marfa! Ne da Turcan imagini. Ne-am scos.
Marti, ziua cu Obama. Ba se vede cu Basescu, ba nu se vede. EVZ da breaking news ca Basescu a fost in Biroul Oval, peste 5 minute schimba textul, ca “era asteptat” de fapt in Biroul Oval, Adevarul titreaza ca Presedintia a confirmat intalnirea Base-Obama, peste cateva minute schimba tot, Realitatea citeaza TVR… Decidem sa nu anuntam nimic pana la confirmarea oficiala de la Turcan. Deci, il sun pe Turcan. Raspunde la al patrulea apel si urla la mine: “Cum crezi ca puteam sa va confirm voua intalnirea cand am primit monitorizarile si Dana Grecu spune pe post ca Basescu il fugareste pe Obama prin Casa Alba?”. Sa ne intelegem, in momentul convorbirii cu Turcan, Dana Grecu era inca in emisie, deci Basescu si secta primeau monitorizarea in timp real. Probabil intre doua vorbe schimbate cu Obama, lui Basescu i se sufla in ureche ce zice Antena 3 de el in live.
Nici nu apuc sa ii raspund lui Turcan si imi inchide telefonul in nas. Il sun din nou. Tipa din nou la mine ca Dana Grecu (are o obsesie) a facut si a dres. Incerc sa ii spun ca emisiunile nu tin de Departamentul de Stiri, si ca trebuie sa ne dea si noua imaginile oficiale de la intalnirea Basescu-Obama. Facute cu aparatul de fotografiat de 10 000 de euro, cumparat prin licitatie publica, pe bani publici, de Administratia Prezidentiala. Imi inchide si a doua oara telefonul in nas. Mai catadicseste sa imi raspunda de-abia peste vreo ora, cand, dupa o noua runda de urlete, imi spune ca ne trimite poze. Le-a trimis, dar suficient de tarziu cat sa nu mai intre la Observator, la ora 7.
Azi, runda a doua. Turcan, platit din bani publici (acuma si de la ICR), obligat sa puna la dispozitia tuturor mediilor de comunicare in masa informatii de interes public legate de activitatea prezidentiala, trebuia sa ne dea si restul de imagini, foto si video, de la intilnirea lui Basescu cu Joe Biden si de la intalnirea lui Base cu romanii din America.
Incepem telefoanele de dimineata.”De ce sa va dam imagini de la o intalnire pe care o negati?”. Aceeasi placa. In fine, zice, in sila, ”Da, o sa va dam. Suna-l pe Miscoci” (cameremanul prezidential). Il sunam pe Miscoci, care incepe dansul, ca har, ca mar, ca trebuie sa le monteze, ca trebuie sa le caute, bla bla bla. Trece timpul, Observatorul de 7 incepea chiar cu vizita lui Base in America si noi nu aveam imagini. Tica-tac, nimic, Miscoci trage de timp pana n-a mai raspuns la telefon. Turcan idem.
Ca sa nu o mai lungesc, ca e inutil sa spun cate persoane l-au sunat pe Turcan in zadar, se face ora 7, incepe Observatorul, si incep si Stirile ProTv, principala concurenta. Pro-ul deschide cu vizita lui Base in America, CU IMAGINI DE LA PRESEDINTIE. Turcan m-a sunat fix in clipa in care la Protv se terminase materialul despre America. Si dezvolta o conversatie absurda despre cum Miscoci “o fi adormit, ca era obosit de pe drum” si ca el, plin de bunavointa, se tine de cuvant, ne-a promis imaginile, deci sigur le vom avea. Fix in acea clipa, Miscoci ne comunica, pe alt telefon, ca nu are acceptul lui Turcan sa dea imaginile la Antene.









