„Japonezii sunt mai supusi ratiunii decat am vazut eu vreodata”. Asa a descris religiosul navarrez San Francisco Javier societatea japoneza in jurul anilor 1549-1551, cand a calatorit prin tara cu misiunea de a o evangheliza. Peste patru secole mai tarziu, putin sau nimic nu s-a schimbat in felul de a fi al japonezilor. Capacitatea lor de a depasi catastrofe uimeste lumea in aceste zile.
Vestea jafurilor si jafurilor ar fi painea de zi cu zi daca dezordinea provocata de catastrofa ar devasta orice alta tara. Niciunul nu a fost cunoscut inca din Japonia. Se pare ca nici ei nu vor ajunge. „Japonezii nu fura pentru ca de cand aveau trei ani au avut in cap ca furtul este ceva dezgustator si ca educatia inhiba mai mult decat orice lege”, spune Francisco Barberan, directorul firmei de consultanta Nichiza din Zaragoza si profesor de limba japoneza la Universitatea din Zaragoza.
„San Francisco Javier a povestit in scrisorile sale ca in Japonia nu a vazut jaf sau jaf, au trecut aproape 500 de ani si situatia este in continuare aceeasi”, continua profesorul. Dintre toate subiectele care inconjoara societatea japoneza, cea a educatiei sale rafinate si adanc inradacinate este cea mai adevarata, poate singura. „Cel mai putin important lucru in Japonia este ca te baga in inchisoare, cel mai rau lucru este respingerea sociala”, spune Barberan.
Cu toate acestea, aceasta presiune sociala este, de asemenea, ceea ce face din Japonia una dintre tarile cu cea mai mare rata de sinucidere per locuitor din lume. „A iesi din drum este uneori mai onorabil decat a merge la inchisoare”, spune Barberan. „Sinuciderea nu este atat de respinsa, de aceea este atat de inradacinata”, subliniaza el.
De asemenea, sistemul educational a facut ca populatia sa accepte dezastrele naturale ca parte a vietii lor de zi cu zi. „In istoria noastra ne asteptam intotdeauna la dificultatile dezastrelor naturale”, a declarat recent atasatul cultural al Ambasadei Japoniei in Spania, Kenji Maehigashi. Acest mod de a intelege viata se reflecta in limbaj, unde exista numeroase expresii pentru a spune „nu exista remediu” sau „ce se va face”, iar in arta si literatura, „unde valoarea instabilului este recurenta” , conform lui Carlos Rubio, profesor de literatura japoneza la Centrul de Studii Superioare Felipe II din Aranjuez.
Pentru profesorul Rubio, unul dintre conceptele esentiale pentru a intelege societatea japoneza este verticalitatea acesteia. „In Japonia nu exista cuceriri ale drepturilor omului si ale crestinismului ca in alte societati occidentale: nu exista egalitate de pozitie intre membrii grupului. Japonezul este o societate verticala”. Aceasta inseamna ca in societatea japoneza exista intotdeauna superioritatea unor membri ai grupului asupra altora: a sotului asupra sotiei, a angajatului asupra sefului, a copiilor mai mari fata de cei mai mici. „Acesta este ceva care se realizeaza foarte strict, se observa imediat cand ai de-a face cu japoneza”, explica Rubio.
Marturiile locuitorilor spanioli din Tokyo inunda reteaua de la cutremurul din 11 martie. Uimiti, ei povestesc cum cutremurul i-a prins muncind si, in timp ce ieseau grabiti din birouri, colegii lor japonezi au continuat la posturile de lucru. De parca nu s-ar fi intamplat nimic in jur.
Dar aceasta atitudine nu are nimic de-a face cu faptul ca poporul japonez nu are sentimente, asa cum sustine o alta dintre cele mai raspandite subiecte culturale. Japonezii simt si sufera ca si restul Umanitatii, da, sunt mai reticenti in a-si arata sentimentele in public. „Ei exprima in public doar ceea ce nu deranjeaza grupul social. Se poate spune ca au doua fete: fatada si una interioara”, explica profesorul Rubio. Asa ca a continua sa lucreze in timp ce totul se zguduie are mai mult de-a face cu simtul sau de responsabilitate si solidaritate dobandite de-a lungul secolelor decat cu lipsa de sensibilitate.
Japonezii „au fost intotdeauna fortati sa colaboreze pentru a supravietui”, deoarece a lor este o tara izolata fizic, cu putin sau deloc pamant fertil, care trebuie lucrat in grup, explica Barberan, care spune ca „prin forta sunt cei mai gregari oameni din lume” . Astfel, aceasta solidaritate a fost cel mai puternic mesaj pe care l-a lansat imparatul Akihito in discursul sau televizat. „Sper din tot sufletul ca oamenii vor putea trece peste aceasta perioada nefericita avand grija unul de celalalt”, a spus monarhul in varsta de 77 de ani.
Poate stiind acest sentiment de angajament social pe care il au poporul japonez, sacrificiul pe care il fac muncitorii de la Fukushima pentru a opri dezastrul nuclear poate fi inteles. „Nu sunt kamikaze sau voluntari, nici cei care au luptat in al Doilea Razboi Mondial”, spune Barberan. „Sunt sigur ca nu le place sa fie acolo, dar au simtul responsabilitatii: cand au inceput sa lucreze la centrala nucleara, au stiut ca acest lucru se poate intampla”, conchide el.
