Eternii parteneri – alb si negru

Cred ca jumatate din femeile cu care am lucrat, dar si din cele pe care le cunoscut mi-au declarat ca in alb-negru se simt cel mai bine, ca le este usor sa-si aleaga astfel hainele din dulap, ca fusta neagra si bluza alba nu au rival la birou etc!

Pentru mine, combinatia alb-negru inseamna putin mai mult. Inseamna combinatia-contrast cu cea mai mare personalitate. Inseamna alegerea perfecta pentru a ascunde “surplusul” de forma de la talie in jos (fusta inchisa subtiaza si lungeste) si are proprietatea de a “mari” optic partea superioara a corpului (acolo unde bustul nu prea exista, camasa alba cu jabou este cea mai potrivita alegere).

Inseamna baza perfecta pentru accesorii de la cele mai clasice (camee din fildes sau cristal) pana la cele mai indraznete (cravate colorate, centuri extravagante, coliere, esarfe, bratari, veste etc.). Inseamna comoditate – pe negru sunt mai putin vizibile petele, sifonatul, agatatul, praful etc., iar albul creeaza in zona superioara o “aura” luminoasa care se reflecta pe fata, lasand impresia de proaspat chiar si la sfarsitul unei zile!

Cea mai eleganta dintre combinatii

Se spune ca este chiar cea mai eleganta dintre combiantii, dar eu ma abtin sa comentez asupra ei pentru ca, sincer, am vazut combinatii si mai elegante de atat. Mademoiselle Chanel a folosit aceasta alaturare permanent in propunerile sale, iar azi Karl Lagerfeld nu o ignora nici el in fiecare sezon, grupa de alb-negru fiind nelipsita din toate colectiile Chanel.

Fiind compusa din cele doua extreme, combinatia de negru-alb este un instrument esential in creearea de iluzii sau de volume alaturand lumina si intunericul ori suprapunandu-le si combinandu-le. Negrul, in varianta lui mata, functioneaza ca un “brici” – imblanzeste putin volumetriile peste care este asezat, lasa impresia de subtire si lung, asemenea unei linii neintrerupte trase de un creion khol. Dresurile negre, opace si mate (nu transparente, nu lucioase!) fac minuni pentru picioarele mai groase, iar pantalonii largi si lungi cu talie inalta (purtati cu tocuri) adauga optic centimetri buni inaltimii.

O rochie cu bustul alb si neagra de sub sani in jos este una dintre cele mai interesante si “ajutatoare” piese inventate vreodata (alaturi de rochia petrecuta, jeansii si pantofii cu toc). Unele imprimeuri sunt “facute” pentru combinatia alb negru – imprimeul zebra, dungile subtiri negre pe fond alb, noile imprimeuri florale art-nouveau, bulinele albe pe fond negru si nu in ultimul rand dungile de aceeasi grosime alternante albe-negre.

Cel mai des intalnite asocieri cu alb-negru

cu rosu – este vivace, creeaza un aer hispanic si un look elegant; nu folosi insa mai mult de o singura piesa rosie, pentru ca pe un fond neutru cum este combinatia alb-negru privirea va poposi pe “punctul” rosu, iar mai multe piese strica focusul pe acest detaliu;

cu argintiu sau auriu – atentie la doza, pentru ca auriul (care este o derivare a culorii galben) va fi mult mai “vizibil” pe hainele voastre decat argintiul (care este o derivare de gri, deci de alb si negru).

Mi se mai par foarte frumoase si combinatiile de alb/negru cu turcoaz ori alb/negru cu ciclam. Cred ca griul (care reprezinta amalgamul celor doua extreme) poate fi introdus cu usurinta, insa combinatia mi se pare banala si anosta. Maroul (de la varietatile calde de sienna arsa pana la varietatile reci de nisip) este insa o culoare care poate creea o combinatie foarte rafinata. Atentie insa la dozaj, pentru ca prea mult maro langa prea mult negru si doar putin alb vorbeste despre combinatia maro-negru cu alb nu alb-negru cu “ceva” maro! Deci bafta la “combinatii”!