Peste o suta de sigheteni au participat activ la Revolutia din 1848

Anul 1848 a ramas in istorie drept an de cotitura in istoria popoarelor europene care, prin conducatorii lor, au organizat si condus revolutia indreptata impotriva feudalismului si a regimurilor absolutiste. Dupa Italia, Franta, Germania si Austria, la 15 martie 1848, revolutia izbucneste si in Ungaria. Sighetul, parte al Imperiului Habsburgic, a luat si el parte din revolutia pasoptista, monumentul dedicat eroilor Asztalos Sandor, Moricz Samu si Leovey Klara din scuarul de langa biserica reformata vorbind despre acest lucru.

Speriat de amploarea revolutiei, guvernul ungar a ordonat retragerea trupelor de husari din Galitia,  regimentul de husari Wurtenberg, impartit in patru divizii a cate doua companii fiecare, conduse de un colonel, un maior si doi capitani printre care si Lenkey Janos ce avea sa joace un rol important in istoria regimentului si a revolutiei pasoptiste. El a fost cel care, in fruntea celor 130 de husari, ajunge la Sighet unde este primit cu urale si flori de populatie, peste o suta de tineri urmandu-l in luptele ulterioare. Printre acestia s-au numarat: Leovey Klara – fondatoarea scolii de fete, pictorul ofiter Asztalos Istvan, scriitorul si politicanul Varady Borbely Gabor, graficianul Orszagh Antal – inventatorul fotografiei lucioase, profesorul Hanak Janos, medicul Pete Zsigmond, Moricz Samuel, actorul Balogh Karoly, scriitorul si publicistul Grosschmid Gabor, scriitorul Lonkay Antal, preotul romano-catolic Palotay Laszlo si pictorul Zahorai Janos – a carui lucrare este expusa la Casa „Dr. Ioan Mihalyi de Apsa”.

Prezentam in continuare biografiile unora dintre sighetenii participanti la Revolutia din 1848.

Asztalos Sandor (Sighet, 5 mai 1823 – Geneva, 17 februarie 1857). Despre anii tinereti stim prea putin, doar ca si-a dorit o cariera de pictor insar evenimentele premergatoare Revolutiei il gasesc soldat in garda maghiara din Viena pe care o lasa in 1847 pentru a se alatura miscarii revolutionare, participand la elibearea din puscaria din Budapesta a lui Tancsics Mihaly, comandatul diviziei 29 in care erau si soldati romani. Ajuns ofiter, se remarca la luptele asupra Aradului de la 6 februarie 1849 cand, contrar ordinelor de retragere ale colonelului Gal, Astalos Sandor observa punctele slabe ale inamicilor, ataca si sparge liniile armatelor imperiale obligandu-le la retragere. Dovedindu-si capacitatile de strateg, participa la reocuparea Timisoarei. Dupa depunerea armelor se intoarce la Sighet dar, fiind amenintat cu inchisoarea, se refugiaza initial in judetul Szabolcs din Ungaria ca apoi sa plece la Geneva in Elvetia unde va relua pictura, ajungand o celebritate locala. Cu ocazia unui duel, este ucis la 17 februarie 1857 de catre un alt ofiterul refugiat, polonezul Strzelecki. Om de cultura, natura romantica, pe langa aura de erou pasoptist, a lasat in urma sa lucrari de pictura remarcabile printre care si un celebru autoportret donat ulterior de catre sotie Primariei Sighet dar care, din pacate a disparut.

Leowey Klara (Sighet, 25 martie 1821 – Budapesta, 8 aprilie 1897). Din anul 1836 activeaza in cadrul  trupei de teatru din Sighet. Intre 1846-1949 este profesoara la Pesta la scoala de fete condusa de Teleki Blanka cu care, la inceputul anului 1849, ingrijeste ranitii revolutiei pasoptiste la spitalul de campanie din Debrecen. Pentru participarea la revolutia din 1848 este arestata si condamnata la 5 ani inchisoare. Eliberata in 1856, infiinteaza scoala de fete din Sighet. Dupa inchiderea acesteia in 1862, dupa o scurta perioada petrecuta in Paris, se muta la familia Teleki unde va locui pana la moarte. Pe langa activitatile pedagogice, chiar de la lansarea din 1856 a revistei “Maramaros” colaboreaza cu aceasta: scrie articole politice, economice, de literatura si, mai ales, recenzii teatrale. Editorialele privind revolutia din 1848, precum si versurile sale au fost publicate si la Budapesta.

Varady Borbely Gabor (Sighet, 11 noiembrie 1820 – 12 noiembrie 1906), provine dintr-o familie de nobili. Dupa terminarea liceului in orasul natal, tanarul Gabor pleaca la Eperjes unde isi completeaza studiile de filozofie si filologie. La indemnul parintilor, celor amintite adauga si studiile la facultatea de drept unde va cunoaste si lega o trainica prietenie cu Leovey Klara si, mai ales cu Mihalyi Gabor (de Apsa) care ii va fi aproape in toate momentele cruciale ale vietii. Dupa terminarea studiilor, este inrolat in Garda Imperiala de la Viena unde il cunoaste pe Asztalos Sandor cu care, alaturi de mai multi tineri reformisti, fondeaza ziarul „Speranta”. In anul 1840, pleaca la Bratislava, devenit centrul miscarii reformiste, unde va participa activ la dezbaterile parlamentare. Revenit la Sighet, dupa zbucnirea Revolutiei din 1848, Varady Gabor preia conducerea unitatii militare 105, sub comanda generalului Bem. Dupa esecul de pe valea Somesului, reuseste cu mare greutate sa aduca unitatea militara inapoi in Maramures ca apoi, fiind condamnat la moarte de Tribunalul Militar de la Arad, se refugiaza in Bavaria, unde-si ia pseudonimul de Borbely pe care-l va pastra de-a lungul intregii vieti. In urma amnistiei generale, in primavara anului 1860, Varady Gabor revine in Maramures unde este ales in diverse functii de raspundere ale comitatului, printre care si cea de deputat in Parlamentul de la Budapesta unde desfasoara o bogata si importanta activitate in cadrul grupului democratic. In aceasta perioada scrie scrisori academicianului Szilagyi Istvan, directorul de atunci al Liceului Reformat din Sighet, scrisori care la 23 octombrie 1871 sunt publicate intr-un volum. Pe langa cel epistolar, o alta opera remarcabila scrisa de Varady Borbely Gabor este volumul „Hullo Levelek” – „Frunze cazatoare” sau „Frunze ce cad” (1892), volum care in cele peste 300 de pagini contine o cronica amara a evenimentelor traite de autor. Cartea mai contine poezii de satira politica vizand birocratia functionarilor din Comitatul Maramures, dar si poezii lirice care descriu frumusetile plaiurilor maramuresene. Dupa o activitate neobosita dusa in scopul reformarii sistemului politic si a dezvoltarii economice, sociale si culturale ale Maramuresului natal, Varady Gabor a murit la 12 noiembrie 1906, fiind inmormantat cu toate onorurile la cimitrul reformat din Sighetu Marmatiei.

Zahorai Janos (Sighet, 17 iunie 1835 – Beregovo 1909). Dupa clasele elementare in orasul natal, studiile gimnaziale le continua la Budapesta cu o intrerupere de trei luni, perioada in care a participat la Revolutie ca artilerist. In paralele ia lectii de desen la o soala particulara din capitala Ungariei. Din cauza situatiei precare a familiei, n-a putut continua studiile la Academia de Arte Plastice asa ca dupa terminarea gimnaziului si pana in anul 1863 va lucra contabil la Arad. Dovedindu-se un talent deosebit dublat de o putere de munca iesita din comun, reuseste sa-si insuseasca cunostintele si chiar sa-i intreaca pe cei doi plasticieni, asa incat se poate lansa in cariera de grafician ilustrator. Se muta in Budapesta unde in scurt timp ajunge un nume cunoscut si respectat printre plasticienii din oras si Viena. Este angajat ca profesor suplinitor la catedra de desen al unei scoli iar ulterior, dupa ce-si ia examenele aferente, este numit profesor de desen la gimnaziul de stat din Munkacevo unde va lucra pana in anul 1892 cand iese definitiv la pensie. Pe langa cariera de grafician ilustrator, Zahorai Janos s-a remarcat ca portretist: printre cele mai cunoscute lucrari sunt cele ale prefectilor si guvernatorilor din cladirea primariei din Beregovo, portretele regelui si familiei acestuia, ale lui Deak Ferenc, Szechenyi, II. Rakoczi Ferenc, Kossuth Lajos precum si cele ale episcopilor de Satu Mare si Ungvar.

Orszagh Antal (Sighet, 1818 – Budapesta, 6 aprilie 1878), grafician, pictor, traducator, scriitor, fotograf, inventatorul fotografiei lucioase, asa numite „de portelan”. Participant al Revolutiei din 1848, fuge in Italia unde devine ofiter al legiunii din Venetia: pleaca si de aici la Constantinopol unde se ocupa cu fotografia si lucreaza ca interpret. In anul 1853 se muta la Paris unde devine cunoscut ca grafician si pictor dar mai ales fotograf. Dupa inventarea fotografiei „de portelan” pe care o breveteaza in 1856, deschide un atelier in apropierea teatrului Odeon. Succesul fotografiilor „de portelan” a fost de scurta durata din cauza ca ele nu erau rezistente in timp. In anul 1862 este amenestiat si se intoarce la Pesta unde deschide un atelier foto pe strada Kerepesi dar nu are succesul scontat: firma da faliment si este nevoit sa lucreze ca mic functionar la Ministerul Comertului. S-a sinucis tragandu-si un glont in cap. In urma lui au ramas o serie de articole si traduceri, precum si o monografie a Maramuresului.

Lonkai Antal (Bocicoi, 12 septembrie 1827 – Balatonfured, 29 august 1888). Dupa terminarea studiilor gimnaziale la Sighet, Satu Mare si Budapesta, se angajeaza ca profesor-preot novice la Nagybecskerek, Ungaria. In timpul Revolutiei se inroleaza in regimentul condus de Perczel Mor. Dupa 1849 este  urmarit de armata imperiala asa ca se retrage din viata publica si se dedica studiului istoriei, literaturii si pedagogiei, perioada in care devine cunoscut ca jurnalist: scrie la ziarele “Pesti Naplo” si “Uj Magyar Muzeum”. Traduce zece volume din scrisorile lui Pliniu cel Tanar si o mare parte din opera lui Demostene. La 1 mai 1856 fondeaza revista „Pagini didactice” (Tanodai Lapok) care va aparea pina la 30 iunie 1871. In paralel, publica cotidianul politic catolic „Martorul vremurilor” („Idok Tanuja”). Opera lui cuprinde o serie de lucrari de valoare din domeniul istoriei, literaturii si pedagogiei. Papa de la Roma l-a ridicat la rangul de Cavaler al ordinului Sf. Grigore si comendator al Ordinului Sf Silvestru, precum si diploma de Cavler al Pintenului de Aur.