5 tipuri de aparate dentare și beneficiile lor

Aparatele dentare reprezintă soluția de tratament în cazul problemelor ortodontice – dinți cu probleme de poziționare, înghesuiți, rotiți, aflați prea în față sau prea în spate pe arcadă sau care cauzează o ocluzie (mușcătură) incorectă. Cu ajutorul unui aparat dentar, se pot corecta toate aceste anomalii și, astfel, poți obține din nou un zâmbet frumos și ordonat.

Însă, avantajele sale nu sunt numai de ordin estetic. Prin repoziționarea dinților, aceștia devin mult mai ușor de igienizat și, astfel, poți preveni formarea cariilor interdentare. În plus, procesul de masticație este îmbunătățit, lucru care este extrem de benefic pentru sistemul digestiv. De asemenea, aparatul poate preveni și apariția durerilor și a altor probleme articulare cauzate de poziția incorectă a dinților.

Dacă și tu ai nevoie să îți corectezi zâmbetul și poziția dinților, descoperă ce tipuri de aparate dentare există și care sunt beneficiile fiecăruia.

1. Aparatul dentar metalic

Aparatul dentar metalic este un tip de aparat dentar ale cărui bracket-uri (acele elemente care se fixează pe suprafața dinților) sunt realizate din metal. Fiind un material foarte rezistent, acesta asigură eficiența aparatului, dar și durabilitatea sa. Astfel, nu va trebui să îți faci griji că dispozitivul se va desprinde sau că vei avea de-a face cu diverse neplăceri.

2. Aparatul dentar ceramic

Fiind tot un aparat fix, aparatul dentar ceramic are o formă similară cu cea a celui metalic, dar diferă materialul din care sunt realizate bracket-urile. Aceștia sunt creați dintr-un material ceramic disponibil în mai multe nuanțe și cu diverse grade de transparență, astfel încât să aibă un aspect cât mai apropiat de cel al smalțului și să fie cât mai puțin vizibil.

Aparatul dentar ceramic reprezintă o bună opțiune din punct de vedere estetic, deoarece materialul bracket-urilor nu se va păta în urma consumului de diverse alimente și băuturi. De asemenea, acesta oferă și un grad de confort destul de ridicat.

3. Aparatul dentar din safir

Acest aparat dentar oferă cel mai mare grad de discreție dintre aparatele fixate pe suprafața dinților, deoarece bracket-urile din safir sunt transparenți și imită foarte bine smalțul. Aparatul este rezistent la pete și, datorită texturii mai fine a safirului, oferă un grad sporit de confort în timpul purtării.

4. Aparatul dentar Incognito

Aparatul dentar Incognito disponibil la clinica Denttaglio reprezintă un tip diferit de aparat fix. În cazul acestuia, bracket-urile nu sunt aplicate pe fața, ci pe spatele dinților. Astfel, acesta este complet invizibil. În plus, fiecare aparat în parte este personalizat pentru fiecare pacient, astfel încât să se potrivească formei dinților și să asigure rezultate bune. Acesta este confortabil și trebuie purtat pe o perioadă mai scurtă de timp decât celelalte aparate fixe.

5. Aparatul dentar Invisalign

Cea mai modernă alternativă a tratamentului ortodontic, aparatul dentar Invisalign este mobil și invizibil, fiind format din gutiere transparente. Acestea sunt personalizate în funcție de dantura fiecărui pacient și sunt foarte eficiente, scurtând perioada în care aparatul dentar trebuie purtat. În plus, oferă discreție maximă și foarte mult confort.

Acestea sunt tipurile de aparate dentare pentru care poți opta pentru a-ți recăpăta frumusețea și funcționalitatea zâmbetului. Poți urma un tratament ortodontic indiferent de vârstă, așa că mergi acum la medicul tău stomatolog și află care tip de aparat dentar este recomandat pentru tine.