Actiunile Oltchim, in scadere cu peste 14% la deschidere

Actiunile Oltchim au revenit astazi la tranzactionare. La deschidere ele inregistrau o scadere de peste 14%, pana la 0,5595 lei/actiune. In cazul in care se vor deprecia cu 15% titlurile Oltchim vor fi oprite de la tranzactionare timp de o ora.

Brokerii se asteapta la noi scaderi ale actiunilor Oltchim, intentia de a vinde pachetul majoritar direct, si nu prin licitatie deschisa, fiind considerata o eroare.

Indicele general al pietei BET-C a inregistrat o depreciere de 0,23%, dupa prima jumatate de ora de la debutul tranzactiilor, iar cel al SIF-urilor a consemnat o scadere cu 0,08%. Indicele principal BET, ce reflecta evolutia celor mai lichide 10 actiuni listate, era in coborare cu 0,21%, iar ROTX in scadere cu 0,27%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scazut cu 0,25%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investitii, s-a depreciat cu 0,50%.

Lichiditatea BVB se cifra la 58.106 euro. Cele mai lichide titluri erau actiunile Oltchim, SIF 3 Transilvania si OMV Petrom.

Actiunile Oltchim au fost suspendate de la tranzactionare in data de 20 septembrie 2012, ca urmare a derularii licitatiei pentru vanzarea a 54,8062% din actiunile combinatului valcean si a creantelor detinute de AVAS si Electrica la companie, si ulterior, a negocierilor cu Dan Diaconescu, declarat adjudecatar al licitatiei pentru achizitionarea pachetului majoritar de actiuni.

Conform unui comunicat al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, remis BVB, negocierile cu Dan Diaconescu s-au derulat in perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2012, cand procedura de privatizare a Oltchim a fost declarata inchisa, fara incheierea unui contract de vanzare-cumparare pentru pachetul de actiuni detinut de Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri sau pentru creantele detinute de AVAS si Electrica asupra Oltchim.

Premierul Victor Ponta a anuntat la inceputul saptamanii ca planul de relansare a Oltchim va fi prezentat maine si va prevedea pasii urmatori privind combinatul valcean.

„Miercuri, ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, si ministrul Finantelor, vor incepe sa discute oficial cu toti creditorii principali, AVAS, Electrica si cele trei banci care sunt principalii creditori ai Oltchim: BCR, Banca Transilvania si CEC. Impreuna cu acestia vom prezenta joi planul de relansare a Oltchim, care sa prevada foarte clar pasii necesari pentru un nou mod de management la Oltchim, pentru finantarea repornirii productiei, pentru perioada de timp in care se reia activitatea, plata salariilor restante si pregatirea pentru o privatizare care o sa aiba loc cel mai probabil in cursul anului 2013, in alte conditii decat cele in care s-a desfasurat in acest moment”, a explicat Victor Ponta.

Ieri, Consiliul de Administratie al Oltchim, l-a ales pe Mihai Balan, fostul director al CET Govora, director interimar la Oltchim Balan va trebui ca pana la 12 octombrie sa prezinte un plan de pornire a combinatului chimic de la Valcea. Data de 12 octombrie a fost, de altfel, anuntata de Rodin Traicu drept data la care combinatul valcean isi va reporni efectiv activitatea si vor fi achitate si salariile restante ale muncitorilor