Somnul este una dintre nevoile fiziologice de bază, fără de care nu am putea supraviețui. Probabil ai observat deja că după o noapte în care nu ai dormit suficient, nu te mai poți concentra cum trebuie nici măcar la activitățile pe care le faci în mod normal în fiecare zi. Specialiștii susțin că după 72 ore fără somn, deja apar și halucinațiile, iar organismul intră într-o stare accelerată de degradare. Ca să te bucuri de o sănătate de fier și să poți fi activ pe toate planurile, ai nevoie de un stil de viață sănătos, cu alimentație echilibrată, hidratare corespunzătoare, dar și multă odihnă.
Cât ar trebui să dormi într-o noapte?
Studiile au demonstrat faptul că ora ideală de culcare este între 22:00 – 23:00, iar cea de trezire între 6:00 – 8:00, aceste intervale de timp având un aport important în funcționarea corectă a organismului. Dacă te confrunți cu dificultăți în a adormi într-o perioadă lungă de timp, vorbim deja de o dereglare a fazei somnului și de o tulburare de ritm circadian.
În general, ai nevoie de 7-9 ore de somn pe noapte pentru a funcționa corect. Dacă te trezești obosit și continui să ai această stare de oboseală pe întreaga durată a zilei, înseamnă că nu ai dormit suficient.
Ce se întâmplă dacă nu dormi suficient?
Odihna insuficientă îți afectează organismul treptat, sub diverse forme. La început te vei confrunta cu probleme cu concentrarea, iritabilitate, un nivel de energie scăzut și motivație inexistentă atunci când vine vorba de anumite task-uri la job sau chiar simple activități casnice. Pe termen lung însă, odihna insuficientă poate aduce multe probleme de sănătate: crește riscul de apariție al bolilor cardiovasculare, afectează sistemul imunitar, crește riscul de apariție al diabetului zaharat, etc.
Cum să te asiguri că ai parte de un somn odihnitor?
De cele mai multe ori, în spatele unui somn de o calitate mai slabă se află anumite obiceiuri nocive pe care le practicăm zi de zi: exces de cofeină, stres emoțional, prea mult timp petrecut în fața TV-ului, suprasolicitare. Ca să te asiguri că vei aparte de un somn odihnitor, este suficient să înlocuiești treptat aceste obiceiuri cu unele sănătoase, cum ar fi:
-
Crearea unui mediu propice pentru odihnă: lenjerii de pat din materiale naturale (bumbac), perna ortopedică, întuneric în cameră,
-
Crearea unui ritual înainte de somn: fă o baie fierbinte, bea un ceai calmant, răsfoiește o carte, practică medicația sau fă exerciții de respirație,
-
Evitarea obiceiurilor nocive: nu mai bea cafea după ora 16, mănâncă mai lejer seara, încearcă să îți formezi un program fix de somn.
Ține cont de informațiile de mai sus și vei vedea că se va îmbunătăți considerabil calitatea somnului tău!











