Ce-l mai invata consilierii pe Ponta. „Nu e pace, e armistitiu”

A fost o lovitura pentru ca teza „comunicatorilor” lui Ponta (inclusiv a televiziunilor afiliate) este de o buna bucata de vreme ca daca nu ești „anti-basist”, ești „basist”.

„Am ajuns la un acord cu premierul”, a spus direct și fara ocolișuri Traian Basescu miercuri seara. Daca logica celor care percuteaza la mesajele „echipei Victor Ponta” mai funcționeaza cat de cat, ei ar fi putut ințelege ca, vai!, și premierul a incheiat un acord cu președintele. Or a incheia un ACORD (fie el și verbal) cu Basescu poate sa „para”, vorba lui Mihai Gadea, dovada de „basism”.

De aceea, in cursul serii de miercuri, prin televiziunile de partid s-a acreditat ideea ca Basescu a cedat in chestiunea numirii Guvernului la presiunea liderilor occidentali. Președinția a reacționat imediat, acuzand RTV și Antena 3 de manipulare și precizand ca Basescu n-a discutat cu niciun lider occidental. Dezmințita oficial, teza a fost trecuta in plan secund, iar consilierii s-au vazut nevoiți sa-l scoata la inaintare pe el insuși. Pe premier adica.

Si asta mai ales ca, simțind momentul, liberalii au comentat ca in relația Basescu-Ponta s-a trecut „de la pactul de coabitare scris, parafat și cu martori la acordul negociat doar pe cuvantul dat unul altuia, deci pe incredere” (fostul ministru Gigel Știrbu).

Ponta a „iesit” joi pentru a face un lucru la care se pricepe foarte bine – acela de a ne spune ca ce am vazut nu e adevarat, iar ce am inteles nu e corect. Pe scurt, ne-a spus ca acordul cu Basescu (in care, sa ne ințelegem, cel care a cedat mai mult a fost președintele, care a acceptat sa numeasca miniștrii inainte de angajarea raspunderii Guvernului) nu e ceea ce pare. „Situația este un pic incurcata de declarații politice”, a recunoscut Ponta.

Premierul ne-a asigurat apoi ca nu a facut „pace” cu Basescu. Deci nu e „basist”, cum s-ar spune.

„Am vazut un val de optimism, ca e pace intre președinte și Guvern. Eu nu-mi fac deloc iluzii. Nu e deloc pace și nici nu cred ca va fi pace pana in decembrie, cand sper sa avem un președinte arbitru, nu un președinte jucator”, a spus Ponta, care ne-a „dezvaluit” si ce s-a intamplat de fapt miercuri: „Aseara a fost doar un armistițiu”.

Ponta, un nou plagiat. Forțat de Basescu

Ca fapt divers, merita amintit ca in urma ințelegerii cu președintele, premierul este constrans sa recurga la un nou plagiat. Va merge in fața Parlamentului saptamana viitoare cu un program politic ce copiaza „in proporție de 98-99 la suta” (cum singur spune) Programul de guvernare al USL.

Premierul pare sa fi capatat și ceva experiența in domeniu, pentru ca joi le-a spus miniștrilor ca din noul program nu numai ca vor fi eliminate din textul inițial referirile la USL ci – minune – vor fi scoase și anumite pasaje inactuale. „Este inspirat aproape in totalitate din Programul de guvernare aprobat in 2014. Dar sunt lucruri pe care le-am indeplinit și n-are rost sa ni le mai propunem inca o data”, s-a pronuntat cunoscator Ponta. De ce o fi zis ca e „inspirat in totalitate” și nu „copiat aproape in intregime”? Termeni de specialitate…