Cele mai potrivite ocazii pentru purtarea unei rochii lungi

rochii lungi

În anumite împrejurări este indicat să porți rochii lungi, în timp ce cu alte ocazii sunt potrivite mai degrabă cele scurte. Decizia depinde de fiecare împrejurare în parte, dar și de preferințele personale. Iată câteva sugestii, pentru fiecare tip de ținută!

În ce împrejurări este indicat să porți rochii lungi?

O astfel de ținută este recomandată în primul rând la evenimentele oficiale, care de regulă se desfășoară seara. Este vorba, de exemplu, despre petrecerile de nuntă, care marchează un nou moment din evoluția unui cuplu, sau despre diferite baluri sau dineuri oficiale organizate de o instituție sau o companie. În astfel de împrejurări, se potrivesc rochii lungi de seară, completate cu pantofi eleganți, o coafură sofisticată și bijuterii scumpe. În acest fel, vei reuși să oferi impresia de eleganță dorită.

rochii lungi

Însă ținutele cu o lungime mare pot să își găsească locul și în împrejurări mult mai relaxate, cum ar fi cazul unei vacanțe petrecute vara, pe plajă, într-o destinație exotică. Poți alege o rochie pe care să o porți direct peste costumul de baie și care te va scuti de efort dacă decizi ca, după ce faci plajă, să mergi să iei cina într-un restaurant sau să te distrezi peste noapte într-un club. Sandalele potrivite îți vor completa ținuta, fără să mai fie nevoie de accesorii suplimentare!

Dacă faci alegerile potrivite, purtarea unei rochii lungi nu este greșită nici peste zi, la serviciu sau dacă ai de făcut mai multe drumuri. Condiția este să optezi pentru un material și o croială mai comode, care nu îți jenează mișcările în nici un fel, și pentru pantofi mai lejeri decât cei cu tocuri înalte indicați seara. În ultimii ani, astfel de ținute pot fi asortate chiar și cu pantofi sport, fără ca cineva să considere că această opțiune ar fi greșită din punct de vedere vestimentar.

Ocazii în care este mai potrivită o rochie scurtă

Una dintre ocaziile în care femeile preferă să își etaleze picioarele este reprezentată de petrecerile de tip cocktail, evenimente care se desfășoară, de regulă, după-amiaza târziu sau spre lăsarea serii. Fiind vorba despre ocazii care pot fi considerate doar pe jumătate formale, există un plus de libertate în ceea ce privește alegerile făcute. Multe femei optează, de exemplu, pentru rochii-cămașă din tafta, organza sau in, moderne, cu mâneci scurte, foarte confortabile și care produc o impresie extrem de plăcută.

Alegerea unei ținute cu lungime redusă în locul unei rochii lungi este potrivită și atunci când ieși la o plimbare prin parc sau la o terasă cu prietenele, mai ales în timpul zilelor calde de vară. Te vei simți cât se poate de relaxată dar, în același timp, atrăgătoare, punându-ți în valoare calitățile fizice. În astfel de ocazii, te poți încălța cu ceva lejer, care îți va permite să te simți în largul tău chiar dacă veți lua decizia ca plimbarea să se prelungească cu o sesiune de shopping.

Acestea sunt doar câteva sugestii. Ești liberă să alegi rochii lungi sau scurte așa cum consideri tu de cuviință! Indiferent de preferințe, verifică oferta magazinului online Mila Mila și vei găsi, cu siguranță, modele care îți plac!