Printre plusurile vieții in America de Sud se numara city-breakurile la Rio de Janeiro, Sao Paulo, Buenos Aires, Lima, sau alte metropole (nu prea multe) aflate la maxim 5 ore de zbor de locul unde te afli.
Printre minusurile vieții in America de Sud se numara faptul ca pentru fiecare city-break de genul asta scoți din buzunar o suma mult prea mare de bani, dupa standardele europene – sub 450 de euro cu greu gasești vreun bilet de avion spre orice destinație. Așa ca, daca prindeți o oferta Europa – America de Sud la doua sute și ceva de euro, sa nu ramaneți suprinși ca zborurile din interiorul continentului va vor costa mai mult decat zborul transatlantic.
Weekendul trecut a fost unul lung in Chile, motiv pentru care am profitat pentru a face o escapada in destinația (interna sau externa) spre care biletul de avion, cumparat cu o luna și jumatate inainte, ma costa cel mai puțin. Caștigatorul a fost Sao Paulo, la incredibilul preț deeee (rapait de tobe, atenție, superoferta)… puțin sub de 300 de euro!
Mda. Sa trecem peste.
Am stat la Sao Paulo puțin. Doua zile incheiate. Insuficient pentru a fi in masura sa va fac un ghid al orașului, sa va dau sfaturi practice sau liste de prețuri (astea in general fac rating. In caz ca va intereseaza, totuși, lista de prețuri se rezuma la “Sao Paulo, oraș scump. Veniți cu card doldora de bani”), sau macar sa fiu in stare sa spun ceva relevant despre oraș. Dar, cu disclaimerurile facute, am voie sa dau raportul, nu?
Așadar, primul și primul lucru neesențial pe care il invața (de fapt nu-l invața, dar il deduce) un strain despre Sao Paulo este ca fiecare proprietar de imobil e responsabil de trotuarul din fața cladirii. Drept consecința, la fiecare zece metri, tipul de pavaj se schimba. Libertatea e (aproape) absoluta, regula e una singura: sa nu care cumva pavajul sa fie de același tip ca al vecinului. Mergand un kilometru pe jos, calci, succesiv, pe ciment, piatra cubica, gresie gri, gresie colorata, imitație de marmura, asfalt, dale patrate, dale dreptunghiulare, dale cu model, dale bicolore, dale in tonuri de maro, dale mari, dale mici, dale mijlocii, in funcție de gustul dezvoltatorului imobiliar, moda și, nu in ultmul rand, prețul materialelor de construcții. Iubitorii de extravaganțe ar putea realiza un studiu sociologic-antropologic-etnologic despre paulistas (locuitorii orașului), bazandu-se doar pe trotuare.
Un alt lucru neesențial despre Sao Paulo, e ca orașul e tot un deal și-o vale. (Nu știu de ce aveam eu impresia ca e plat.) La mers pe jos, te solicita (puțin). Vizual, e un oraș in 3D: o padure de cladiri așezate la diferite inalțimi, rampe, strazi sub strazi și deasupra altor strazi, pasarele și pasaje, un peisaj care nu ți se intinde doar in fața ochilor, ci și desupra ta și sub tine. Stimulii exteriori sunt atat de mulți, incat nu e de mirare ca Sao Paulo e celebru pentru faptul ca publicitatea outdoor e intersiza. O poluare in minus, deși aproape ca nici nu se observa.
La fel de neesențial este ca Sao Paulo este (se zice) orașul cu cel mai mare consum de pizza pe cap de locuitor din lume. Conform statisticilor pe care nu le-am vazut nicaieri, dar mi le-a șoptit o porumbel, un paulista normal mananca pizza de 2-3 ori pe saptamana.
In rest, probabil sushi. Sao Paulo e și orașul cu cea mai mare comunitate de japonezi din afara Japoniei. Prezența lor se vede nu numai in numarul foarte ridicat de restaurante cu specific, ci și pe strada. Daca umbli ziua-n amiaza mare pe cate un bulevard aglomerat din oraș, vei avea in campul vizual cel puțin un asiatic. Fiind obișnuit cu turiștii japonezi prin tot felul de locuri, nu te surprinde. Șocul vine atunci cand japonezul deschide gura, și nu se aud ciripituri, ci o portugheza cu accent brazilian.
Ultimul lucru neesențial pe care aș dori sa vi-l transmit despre Sao Paulo este ca din parcul Ibirapuera, dupa-amiaza, aveți una dintre cele mai frumoase priveliști asupra orașului, conform dovezii irefutabile de mai jos.
Pentru lucruri esențiale despre Sao Paulo, mai reveniți. Cand? Nu știu, dar promit sa ma intorc pe acolo candva.
Bonus: L-am cautat pe Niemeyer și in Sao Paulo. L-am gasit in muralul recent de pe Avenida Paulista, in pavilionul bienalei, cladirea Oca, in auditoriul din parcul Ibirapuera, in ciudata cladire Copan, un zgarie-nori in forma de șarpe, din centrul orașului.
