Casuta noastra, cuibusor de nebunii

The World House intra in categoria acelor carti care iti stirnesc interesul si te determina sa le citesti/cumperi prin frazele seducatoare puse pe coperta.

Iata subiectul, pe scurt: exista o cutie care se deschide doar in momentul in care cel/cea care o tine in mina este in primejdie de moarte. Posesorul este tras in cutie si se trezeste intr-o lume extrem de ciudata si plina de pericole. Animalele impaiate din sufragerie prind viata, apa din cada baii are marimea unui ocean, iar in biblioteca se gasesc carti care contin povestile vietilor tuturor oamenilor, cele trecute si prezente.

Primele zeci de pagini sint chiar fascinante, pentru ca cititorul nu are idee despre ce se intimpla, cu atit mai mult nu poate anticipa turnura pe care o pot lua evenimentele. Singura conditie este sa ai putina rabdare, caci autorul introduce o serie de personaje din epoci diferite, atit pentru a da culoare naratiunii, prin diversitatea de comportamente si motivatii, cit si pentru a putea muta actiunea dintr-o parte in alta. Prin aceste schimbari de perspectiva, suspansul se creeaza inevitabil, mai ales ca Guy Adams stie sa incheie o scena astfel incit cel care citeste sa mai intoarca, din curiozitate, inca o pagina.

De vreme ce premiza povestii nu e rea, anumite standarde si asteptari trebuie mentinute, iar scriitorul incepe sa isi arate limitele, dincolo de citeva trucuri literare specifice genului thriller. Din momentul in care intrezaresti deznodamintul insa, realizezi ca activitatile si scopurile protagonistilor se supun cursului naratiunii si nu invers. Astfel, ele devin previzibile si banale, iar personajele se aseaza incet-incet in sabloane binecunoscute.

Acest lucru devine de-a dreptul apasator si iritant in cea de a doua – si ultima – carte a seriei, The World House: Restoration, in care sfirsitul este dezvaluit inca din primele pagini, dupa principiul „cind doua entitati extraterestre se cearta, al treilea e inchis intr-o camera, evadeaza si trebuie inchis”. Guy Adams nu stie sa ridice miza decit introducind in ecuatie si calatoria in timp, care in general e un procedeu sensibil din cauza paradoxurilor care apar. Aici insa, e in mare parte o metoda de a trage de timp, de a taragana actiunea, fapt care reiese si din aparitia unor personaje noi al caror impact este neglijabil.

Si totusi, pe linga ideea care sta la baza povestii, remarcabila este priceperea autorului de a minui personaje cu tulburari psihice (Ashe, Alan si Chester), iscusinta care atinge apogeul cu Sophie, o fetita ce sufera de un retard mental si de care va depinde soarta intregii lumi. Fragmentele in care patrundem in mintea ei sint extraordinar de bine scrise; Guy Adams ne transmite ca Binele si Raul nu sint doar perceptii, ci notiuni adinc inradacinate in fiinta noastra, indiferent de lumea/situatia in care se afla cel ce intra in contact cu ele.

In schimb, autorul esueaza in a prezenta Raul in forma sa cea mai pura. Personajul negativ absolut nu este cel care face rau cu un scop, ci cel care o face din placere. In a doua situatie, lipsa concreta a unui tel face aproape imposibila intelegerea respectivului personaj si deci descoperirea unei cai de a-l combate/invinge. Noroc ca si fiintele nemuritoare dau dovada de prostie si vanitate…

Dipticul de fata are o poveste cu potential si o prezentare deseori plina de nerv, insa ii lipseste ceea ce ofera unei carti maretie: personaje memorabile. Sophie este exceptia care arata ca Guy Adams ar fi trebuit sa se straduie si/sau sa riste mai mult. Sau poate ca acestea ii sint limitele.