Ce facem cand avem un copil hiperactiv sau „dificil”

Hiperactivitatea la copii este definita ca o tulburare de conduita ale carei caracteristici includ neliniste excesiva si neatentie care sunt in general insotite de un dezechilibru in afectivitate.

Este o tulburare de dezvoltare care se manifesta in copilaria timpurie (2 si 6 ani) si incepe sa scada in adolescenta.

Copilul hiperactiv se caracterizeaza printr-o expresivitate exagerata a emotiilor, poate prezenta reactii precum: accese de furie care se transforma brusc in mangaieri, izbucniri de durere care se transforma rapid in bucurie, comportamente de indisciplina urmate de pocainta aproape imediata. Este impulsiv si are nevoie de schimbari si miscari constante, acest lucru se reflecta in cuvintele si gesturile lui pripite.

De fapt, el nu prezinta o activitate mai mare decat cea a altor copii de varsta lui, dar are mari dificultati in a-si controla nivelul de activitate si acest lucru se reflecta in momente precum atunci cand i se cere sa ramana asezat si nemiscat la o masa.

Cum este diagnosticat un copil cu hiperactivitate?

La un copil cu hiperactivitate, structurile creierului dureaza mai mult sa se dezvolte sau sa se maturizeze, fara ca abilitatile lor intelectuale sa fie compromise, doar au o rata diferita de dezvoltare. De asemenea, retelele neuronale dureaza mai mult sa se dezvolte sau sa aiba timpi diferiti de reactie si conectare, acest lucru afectand zona frontoparietala, care este foarte importanta in luarea deciziilor si in invatarea sarcinilor noi, cu un decalaj in neurotransmitatori.

Din informatiile scolare plus istoricul oferit de parinti se pune diagnosticul unui copil cu hiperactivitate. Specialistul analizeaza aceste date si detecteaza posibile probleme de comportament actuale si anterioare. Debutul hiperactivitatii va coincide cu primul an scolar al copilului.

Se pot constata caracteristici precum: neatentie, dificultati de invatare, probleme de comportament si relatie si lipsa de maturitate.

De obicei, sunt trimisi sa faca studii medicale care includ un Electro-Brain-Grama si un examen neurologic pediatric, care ar trebui sa coroboreze primul diagnostic. La copilul hiperactiv, leziunile organice nu se gasesc de obicei, dar o disfunctie a creierului este.

Tratamentul copilului hiperactiv se bazeaza pe administrarea de medicamente stimulatoare si se completeaza cu asistenta psihoterapeutica individualizata, care se extinde uneori si la parinti. Aceasta asistenta acordata parintilor are scopul de a-i indruma si de a-i ajuta in tratamentul copilului lor hiperactiv si in acelasi mod de a oferi indrumari specifice scolii pentru a programa o schema de activitati adaptata posibilitatilor copilului.

Medicamentele care sunt prescrise copilului trebuie sa actioneze la nivelul activitatii si sa contribuie la controlul si corectarea abilitatilor motorii. Cand exista aceasta crestere a atentiei, se poate obtine o imbunatatire notabila la nivel perceptiv si intelectual.

Impreuna cu medicamentele, terapiile il vor ajuta sa depaseasca tulburarile afective si relationale derivate din comportamentul sau.

Parintii sunt cei mai buni aliati pentru a-si ajuta copiii hiperactivi, rolul pe care il joaca ii vor ajuta enorm pe copiii lor. Cel mai bun rezultat al unui copil cu semne de hiperactivitate depinde in mare masura de parinti.