Coafarea bretonului in diferite stiluri purtate de vedete

Oficial, bretonul este din nou in tendinte in 2014, motiv pentru care multe dintre celebritatile noastre preferate au apelat la farmecul acestui element in tunsorile si coafurile lor.

Indiferent ca ai parul drept, cret sau usor ondulat, adoptarea unei tunsori cu breton este alegerea potrivita sezonul acesta, iar noi iti oferim numeroase modalitati de a-ti coafa bretonul si a-ti reinventa tunsoarea in functie de lungimea acestuia.

Pentru a-ti putea prezenta look-urile potrivite pentru o coafura in tendinte, am luat ca exemplu aparitiile deosebite ale celebritatilor pe covorul rosu, sperand sa iti hranesc apetitul spre a experimenta numeroase stiluri de coafuri si spre a-ti propune cateva metode de a coafa bretonul.

Vei gasi inspiratia indiferent ca bretonul tau este sugestiv, precum al lui Chloe Moretz, bogat si drept, precum il poarta Taylor Swift sau Kelly Rowland sau lung si asimetric, in stilul lui Kimberly Caldwell sau al frumoasei Mena Suvari.

Iata care sunt cele mai interesante metode de a-ti coafa bretonul, in functie de lungimea acestuia si de stilul tau personal:

Breton bogat in stilul lui Taylor Swift

Bretonul drept si bogat este una dintre cele mai populare forme ale sezonului, iar nimeni nu il poarta mai bine decat Taylor Swift, America’s sweetheart. De aceea, ne dorim ca iubita cantareata sa nu renunte la acest stil reusit, care o prinde mult mai bine decat look-ul anterior, in care isi purta parul ondulat si bretonul lateral. Acest stil de breton arata foarte bine pe persoanele cu fata ovala, iar un astfel de look structural va necesita o reimprospatare la fiecare doua saptamani.

Breton drept a la Kim Kardashian

Kim Kardashian este un cameleon al stilului, motiv pentru care nu va asteptati sa pastreze bretonul drept pentru prea mult timp. Cu siguranta urmarind-o pe covorul rosu al evenimentelor la care participa, vom gasi mult mai multe stiluri de inspiratie pentru cum ne putem purta bretonul, decat in cazul oricarei alte celebritati. Momentan, vedeta stie ca bretonul drept, bogat, este in tendinte, iar suvitele mai lungi din extremitati, care ii incadreaza privirea, o ajuta sa si accentueze pometii, o trasatura pe care stim cat de mult adora sa o puna in valoare.

Breton lateral feminin, purtat de Dianna Agron

O nuanta intensa de roscat este complimentata de o tunsoare pe masura, iar Dianna Agron arata chic si feminina purtandu-si bretonul lateral. Acest look este usor de mentinut daca aveti o tunsoare bob, precum vedeta, insa va trebui sa va tundeti bretonul in trepte care se integreaza usor in restul parului. Este un stil pe care il puteti incerca atunci cand bretonul drept va creste usor peste pometi.

Breton clasic in stilul Michelle Obama

Nimic nu este mai clasic si mai elegant decat sa iti porti bretonul usor curbat cu ajutorul unei perii rotative si putina spuma pentru volum. Michelle Obama stie ca acest look ii indulceste trasaturile si ii confera prospetime si vitalitate, iar in plus, coafarea bretonului astfel ii lumineaza fata si ii confera un plus de volum parului.

Breton drept si lung a la Kelly Rowland

Daca ai fata prelunga precum Kelly Rowland, fosta membra Destiny’s Child, o astfel de tunsoare te-ar avantaja. Purtand bretonul bogat si lung, ce coboara pana deasupra genelor pe centru si matura usor pometii in lateral, vei putea camufla o frunte proeminenta si vei atrage privirile spre centrul fetei.

Breton scurt in stilul Helenei Christensen

Nu se mai poarta de ceva timp bretonul purtat de Audrey Tautou in rolul lui Amelie Poulain, insa asta nu inseamna ca daca vrei un breton scurt, nu te poti inspira din look-urile actuale ale altor celebritati. Tunsoarea adoptata de Helena Christensen are un vibe sexy si confera feminitate, gratie suvitelor asimetrice din breton, care incadreaza arcadele. Acest stil este foarte potrivit pentru femeile care au o structura osoasa proeminenta si un maxilar puternic, dar poate fi purtat si de catre cele cu fata ovala pentru un look copilaros si dulce.

Breton in scari a la Kimberly Caldwell

Daca ai parul usor ondulat sau vrei sa ti-l coafezi precum Kimberly Caldwell, pentru a adauga un plus de volum si a capata un look cool, bretonul tuns in scari este un accesoriu obligatoriu. Este o metoda perfecta de tranzitie intre un breton clasic si o tunsoare bob, insa are sarm si atitudine ca atare.

Breton ondulat in stilul Emmei Stone

Bretonul tuns in scari subtile, precum cel al Emmei Stone, poate fi coafat in multiple variante. Dintre toate pe care am vazut-o incercandu-le, cel mai mult mi-a placut acest stil ultra feminin, cu varfurile intoarse in exterior.

Breton fals precum Mena Suvari

Fie ca te gandesti sa incerci noul trend sau vrei sa iti tii sub control bretonul, un astfel de look, precum cel purtat de Mena Suvari este perfect! Acest breton este suficient de lung incat sa fie comod de purtat, de prins intr-o coada sau de dat dupa urechi, daca te incomodeaza, insa in continuare atrage atentia asupra privirii.

Breton buclat purtat de Minka Kelly

Minka Kelly ne arata cum poate fi coafat in bucle parul daca avem breton. Usor ridicat de la radacina, pentru un plus de feminitate in stilul anilor ’50 si ondulat usor la varfuri, pentru un look lejer, care incadreaza pefect privirea. Bretonul vedetei este suficient de lung astfel incat sa permita utilizarea unui ondulator cu tambur mare, pentru bucle naturale si delicate.

Breton rebel a la Alexa Chung

La polul opus avem o coafura tipica pentru Alexa Chung, al carui stil messy inconfundabil in materie de par contrasteaza perfect cu machiajul feminin pe care il poarta intotdeauna. Rebel si texturat folosind o ceara pentru par, bretonul va capata dimensiune si un sarm propriu.

Tu ce alte metode folosesti pentru a-ti coafa bretonul? Ti-am selectat o galerie foto cu cele mai interesante stiluri pe care le-am putut “fura” de la vedete, pentru a-ti oferi inspiratia de zi cu zi: