Manastirea Viforata, o lumina in mijlocul muntilor

De 500 de ani, la portile Targovistei sta de paza Manastirea Viforata, ca o chemare la rugaciune. Rostindu-i numele, te gandesti la o vreme rebela care ar stapani cu rautatea ei aceste locuri si instantaneu ai o senzatie de frig, iar primul gest pe care esti tentat sa-l faci este sa te cutremuri. Da, sa te cutremuri, insa nu de capriciile vremii, ci de cele ale istoriei.

In biserica miroase a tamaie, iar maicutele se roaga si canta rasfoind cartile religioase. Glasurile lor usor tremurate infioara inimile credinciosilor care le urmaresc gesturile mainilor ce fac atat de des semnul crucii. Unii stau in genunchi, iar altii, ghemuiti, tin capul in palme, ca si cum ar vrea sa ascunda lacrimile pocaintei de privirile cercetatoare. O lumina palida dezvaluie privirile din icoane, care transmit senzatia de alt taram, alta lume, alta traire. O pace care te cucereste si pe care o doresti ca pe apa rece a unui izvor atunci cand arsita desertului te mistuie. Caci, daca intr-o zi iti dai seama ca te afli pe un front spiritual in care raul salasluieste chiar inlauntrul tau si daca vrei sa nu cazi rapus de focul ce-ti arde sufletul zi de zi, n-ar fi rau daca ai poposi aici pentru cateva zile. Probabil ca linistea pe care ti-o induce acest loc, in ciuda numelui pe care-l poarta, se trage din chiar suferintele prin care manastirea a trecut de-a lungul timpului, asemenea unui batran intelept care a invins avalansele vietii cu arma credintei.

Intre splendoare si ruina

Ridicata pe ziduri de un metru grosime, Manastirea Viforata se afla ascunsa printre dealuri si munti, undeva in comuna Aninoasa. Splendoarea curtii impodobite cu flori si brazi, magia aerului pe care il respiri si linistea ce parca se naste din tot ce exista, maicutele ce trebaluiesc prin curte, dandu-ti senzatia de ocrotire, nu tradeaza zbuciumul istoriei si al naturii care si-au varsat furia tocmai pe acest loc plin de spiritualitate. Insasi manastirea pare o maicuta batrana al carei spirit il simti cum te cheama, il simti cum se bucura de venirea ta. Parca ar vrea sa-ti povesteasca despre ctitorii ei, dar si despre oamenii fara de inima si fara de Dumnezeu care au distrus-o. Asadar, primul ctitor, Vlad Voda inecatul, o ridica in anul 1530, drept recunostinta pentru victoria obtinuta la Viisoara. Numai ca, in iarna anului 1611, este pradata de ostile lui Gabriel Bathory. Ajunsa in stare jalnica, este restaurata de Voievodul Radu Mihnea, care o inzestreaza si cu unele proprietati pentru a se intretine. Dupa o perioada de inflorire, invazia turcilor o aduce din nou in stare de ruina. Este readusa la stralucire de domnitorul Matei Basarab si sotia sa, Elena. In plus, la sud de clopotnita, domnitorul construieste Casa Domneasca si manastirea cunoaste o perioada de prosperitate, ajungand chiar sa ajute populatia saraca din zona. Tot in acel timp, manastirea, pana atunci de calugari, este transformanta in manastire de maici. Si iarasi timpul si vremurile isi pun amprenta dureros pe mica fortareata spirituala. Pentru ca, in anul 1813, sotia domnitorului Constantin Brancoveanu, Doamna Maria, o gaseste ruinata, intunecoasa, nezugravita, fara clopotnita, fara curte si, din toate chiliile care o inconjurau altadata, acum doar cateva mai stateau in picioare! Domnitorul o ingrijeste, o pardoseste, o zugraveste, ii ridica alte chilii, reface clopotnita si o imprejmuieste cu zid gros de piatra. In acele vremuri, in chiliile manastirii invatau carte romanii dornici de instruire.

Moaste si icoana facatoare de minuni a Sfantului Gheorghe

Incet, incet, timpul impinge istoria manastirii spre secolul XIX, scriind pagini cel putin la fel de dureroase pentru sfantul lacas. In anul 1802, un cutremur devastator darama biserica si cauzeaza stricaciuni imense, reparate apoi de banul Grigorie Brancoveanu. Acesta construieste in cimitirul manastirii o noua biserica, cu hramul ”Sfintii Apostoli Petru si Pavel”. In anul 1821, inspaimantati de invazia turcilor, unii dintre locuitorii Targovistei se ascund la manastire. Acest lucru nu ramane fara urmari, pentru ca otomanii patrund fara nicio retinere in manastire, jefuiesc tot ce se poate si distrug cartile vechi. Urmeaza o noua refacere si o noua cadere… De data aceasta cutremurul din ianuarie 1838… apoi cel din 1940…1977… Ruinata si readusa la viata de atatea ori, manastirea isi pierde multe dintre calitatile originale, insa capata altele. Astazi este o lumina in mijlocul muntilor, iar biserica principala, cu aspectul de nava impartita in doua incaperi, si doua abside colaterale este o adevarata opera arhitecturala. Pe coronament, fatada are trei icoane ale hramurilor bisericii: ”Sfantul Gheorghe”; ”Nasterea Maicii Domnului”; ”Sfantul Nicolae”. Catapeteasma din tei aurit sculptata de Karl Stork in anul 1864 intr-o imbinare de gotic si bizantin este o adevarata comoara. Particele din moastele sfintilor Gheorghe si Haralambie sunt un motiv de rugaciune in plus pentru credinciosii care vin la Viforata. Printre icoanele imparatesti de la catapeteasma, se afla si cea a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, o donatie din anul 1631 a lui Leon Tomsa Voda. Este o pictura venetiana lucrata in argint aurit, despre care se spune ca este facatoare de minuni. Mai mult, legenda spune ca icoana ar fi reusit sa alunge oastea turceasca venita sa jefuiasca manastirea. Se pare ca, aflati in fata ei, otomanii au vazut cum icoana se transforma intr-un ostas urias in zale de aur, care ii alunga numai cu privirea. Intre zidurile ei batrane, manastirea adaposteste comori fara pret atat materiale, cat si spirituale din secolul al XVIII-lea. Detine o bogata colectie de obiecte de cult si arta bisericeasca de o inestimabila valoare: carti si documente vechi, icoane de o frumusete incomparabila, haine arhieresti, franturi din catapeteasma veche, obiecte necesare la Sfanta Liturghie, sipete din sidef, statui ale domnitorilor etc. Un sprijin deosebit a gasit manastirea in Patriarhul Justinian Marina, care nu numai ca a refacut asezamantul, dar l-a si salvat de la distrugere in perioada comunismului, declarandu-l ”Casa sanatoriala pentru adapostirea si ingrijirea monahilor batrani – pensionari”

Fericit esti…

Soarele amiezii stralucea pe acoperisul rosiatic al bisereicii, iar muscatele albe si sangerii din pridvoarele chiliilor se alintau sub razele calde. Pe fondul cerului albastru, Viforata parea un loc coborat din Rai. Autocarul pornise si cineva citea cu voce tare cuvintele de suflet primite de la manastire: “Zilnic impodobeste-ti sufletul cu fapte bune crestinesti: smerenie, bunatate, blandete, milostenie, dragoste. Acestea apropie pe om de chipul si asemanarea cu Dumnezeu, adica nemuritor cu sufletul si plin de dragoste fata de aproapele. Milostenia data saracului o dai Lui Dumnezeu. Caci saracul intinde mana si Dumnezeu o ia in cer. Fericit esti daca vei cunoaste pe Hristos sub hainele saracului si glasul saracului ca glasul lui Hristos…”index / reportaj / detalii articol manastirea viforata, o lumina in mijlocul muntilor