Sint melancolic. Nu pentru ca a plouat afara, fiindca ascult melodii deloc saltarete sau deoarece as avea diverse motive lumesti pentru aceasta stare. Sint melancolic fiindca, desi am terminat Colours in the Steel acum doua seri, sint inca sub impresia citirii unei carti in care tristetea razbate implacabil in fiecare capitol.
Nu pentru ca exista drama din belsug (cartea nu duce lipsa de asa ceva), insa stilul cinic si sec al lui K. J. Parker te face sa te asezi intr-un colt si, cu genunchii la gura, sa meditezi la vicisitudinile vietii. Iar lumea imaginata de scriitoare are extrem de putine nuante de roz.
Cu lunga sa istorie (o definitie alternativa a notiunii de inexpugnabilitate), trainicia zidurilor, impartirea administrativo-economica si gradul de implinire sufleteasca si materiala a locuitorilor sai, Perimadeia este simbolul cel mai apropiat de conceptele de fericire, buna orinduiala si dreptate. Dar, chiar de la inceput, viitorul ei este unul umbrit de nori ce prevestesc venirea dezastrului ai carui germeni incoltesc concomitent din doua directii.
Prima este una exterioara cetatii si se concretizeaza prin dorinta de razbunare a lui Temrai, o dorinta atit de apriga si viscerala, incit e gata sa rada cetatea din temelii pentru a ucide un singur om. Si asta, in ciuda faptului ca ii admira – sau cel putin ii respecta – pe locuitorii din Perimadeia. E o atitudine care apare din primele momente in care se furiseaza in oras cu intentia de a-i gasi punctele slabe in caz de asediu si de a micsora pe cit posibil decalajul tehnologic care face ca oamenii sai, apartinind unor triburi ale cimpiei, sa para niste barbari. Al doilea plan, cel interior, se iveste ici-colo sub forma unor supuratii, atit prin actiunile si gesturile unor personaje reprezentative, cit si prin prisma sistemului socio-economic ce prezinta mici, insa reale crapaturi. Patriarhul Alexius, desi aflat la o virsta inaintata, inca mai studiaza incercind sa inteleaga rolurile si functiile Principiului (partea de magie a cartii); Athli, functionarul privat cu functii de jurist/agent comercial/notar, este exemplul perfect al unei aparente fericiri bazata pe bani, dar care resimte puternic absenta iubirii; Gannadius, al doilea in rang al Ordinului dupa Alexius, descopera prietenia la o virsta inaintata, cu toate ca sufletul sau este unul nobil si sincer in chestiunile privind ascensiunea sociala si politica.
Cel mai fascinant si complex personaj este Bardas Loredan. Macinat de faptele trecutului si permanent apasat de lipsa sperantei unui viitor mai bun, Bardas incearca sa traiasca prezentul din plin, suprimindu-si orice framintare sufleteasca. Blazarea lui capata sclipiri morale atunci cind este pus in situatii devenite intre timp neobisnuite pentru el, adica situatii in care trebuie sa raspunda de viata altora. Iar incercarile de a fugi de responsabilitatile nou-aparute nu apar din inexistenta vointei de a-si ajuta semenii sau dintr-o subestimare a propriei sale persoane, ci din cauza nerecunostintei factorului politic si a ignorantei locuitorilor Perimadeii manifestata in momentele critice ale apararii cetatii.
Dar K. J. Parker nu exceleaza doar in a crea personaje deosebit de cinice, ci si in a le conferi ambiguitate morala in adevaratul sens al cuvintului. Din punct de vedere al antitezei, Temrai este poate singurul personaj de calibrul lui Bardas, impresie intarita si de partea in care actiunile si gindurile lor se afla intr-o alternanta perfect simetrica. Dar, la fel ca in Compania Neagra a lui Glen Cook, nu exista in esenta motivatii si scopuri rele, ci numai consideratii practice, indiferent ca sint emotionale, rationale sau materiale. Prin prisma rolului avut, nu am putut gasi vreun personaj care sa atraga antipatia mea, chiar daca exista un conflict, deci parti antagonice.
K. J. Parker se mai remarca si prin enumerari aproape nesfirsite folosite in cadrul descrierilor. Este o tehnica cu doua taisuri; daca este facuta utilizind cuvintele potrivite, ea nu plictiseste si creioneaza rapid si credibil planul ce serveste drept suport actiunii; daca ea este facuta pentru a masca o oarecare lipsa de talent in construirea unei lumi consistente si adecvate temei unei carti, atunci ea enerveaza la modul cel mai direct. In functie de asteptari si obisnuinte literare, te poti afla in oricare dintre tabere. In schimb, scriitoarea prefera detaliile tehnice, intinse pe pagini intregi, in care se explica faurirea sabiilor sau construirea de catapulte. Aici am simtit ca s-a cam intins coarda, desi ma consider un cititor rabdator si dornic de a invata cit mai multe. Pur si simplu am simtit ca respectivele scene au fost poate cauza pentru care a fost scrisa aceasta carte si nu invers. O alta greseala nescuzabila este ca unele personaje secundare, prin rara si extrem de scurta lor prezenta, nu reusesc sa contureze senzatia de tablou epic, static sau in miscare, desi autoarea a facut eforturi in a le atribui nume si mici istorii personale.
Asta nu inseamna ca nu avem parte de momente epice. Dar nu sint nici grandioase si nici mereu crescatoare ca intensitate, asa ca este de inteles de ce K. J. Parker nu se afla in zona mainstream a literaturii fantasy, caracterizata in principal prin retete ce folosesc vrajitori, printese, intrigi politici complexe, fapte eroice sau idealuri nobile. Mai degraba as apropia cartea de Caderea Constantinopolelui de Vintila Corbul. In ce priveste actiunea, totul este la o scara mai mica fata de evenimentele din Caderea Constantinopolelui pentru ca autorul roman a avut la indemina mult mai multe pagini pentru a jongla cu numeroase personaje. Dar similitudinile sint reale, de la utilizarea focului grecesc pina la descrierile cetatii si folosirea de nume cu rezonante bizantine – apropo, Bardas Loredan nu este Constantin al XI-lea Paleologul, ci mai degraba condottierul Giovanni Longo Giustiniani.
Cui i-au placut Caderea Constantinopolelui si Compania Neagra va digera si Colours in the Steel. E un fantasy in care descrierile pot fi mestecate ceva mai greoi si, totodata, enumerarile risca deseori sa fie insipide. Insa actiunea nu plictiseste, cel putin doua persoane sint memorabile, iar alte citeva au un potential imens pe care sper sa il vad exploatat in urmatoarele doua titluri ale trilogiei.
