Politica in Lumea-Disc

Cel mai greu cind te apuci sa scrii despre Discworld este sa gasești un unghi din care sa abordezi lighioana. Cele 37 de carți din serie cuprind o lume completa și descrisa in amanunt, personaje și aventuri felurite, demonstrații ale unor teorii privind evoluția speciei și-a culturii umane și asa mai departe. Fiecare carte e „despre ceva”: industria filmului, ce se intimpla cind moartea pleaca in vacanta, basmele și modul in care construiesc ele lumea, muzica rock, muzica de opera, credința, vampirii și modul in care sunt ei organizați și asa mai departe.

Exista insa citeva aspecte care unesc toate aceste carți. Intimplarile se petrec pe aceeași lume, de exemplu, iar personajele din unele carți se intilnesc uneori cu cele din altele. Evenimente dintr-un loc au un oarecare impact asupra celor din alt loc. Si, poate mai important, fiecare carte demonstreaza cum un anumit mod de a vedea lumea aduce mai multe foloase oamenilor decit vreun altul. Pratchett e, la un anumit nivel, un scriitor politic: susține, prin fiecare rind pe care il scrie, umanismul secular.

Aceasta ideologie respinge supranaturalul, religia, le prefera etica, dreptatea și gindirea. Un adept al umanismului crede ca oamenii au dreptul sa traiasca liber, respectind principiile etice și respectindu-i pe ceilalți, și sa iși dezvolte o viziune proprie asupra vieții sale.

Pe Discworld exista multi umaniști, iar viziunea lor despre viata și lume e supusa adesea unor teste riguroase. Intreaga acțiune din Witches Abroad, de exemplu, se invirte in jurul conflictului dintre vrajitoarea (cea rea, pana  la sfirșit) care incearca sa le dea oamenilor ceea ce ea crede ca vor și vrajitoarea (cea buna, deși nu-i convine prea mult rolul) care reușește sa ii lase pe oameni sa faca ceea ce le e necesar. Adica sa iși vada de treburile lor. Intreaga sub-serie a vrajitoarelor trateaza subiectul acesta și alte citeva subiecte conexe (diferența dintre a fi bun și a fi simpatic, de exemplu).

Substratul acesta politic e prezent și in carțile despre viata din Ankh-Morpork: autocratul local creaza Ghilde ale hoților si asasinilor care le permit membrilor lor sa iși duca existenta respectind reguli simple și clare și platind impozite. Crearea Ghildelor a dus la reducerea drastica a criminalitații, la apariția cate unui șef de Ghilda care raspunde in numele subordonaților sai și la imbogațirea fara precedent a orașului in sine. Unde e umanismul? In posibilitatea celor minați de instincte criminale de-a le pune in slujba orașului, chiar daca nu am mare chef sa faca asta, și deci de-a duce vieți lungi și fericite, daca doresc asta. Pentru a nu mai vorbi de cetațenii relativ nevinovați.

Sam Vimes, comandantul Garzii de noapte din Ankh-Morpork, da glas adesea obiecțiilor lui in privința diverselor instituții publice, și mereu argumentul lui e același: orice instituție și cutuma trebuie mereu sa fie evaluata fara mila și in funcție de folosul pe care il aduce oamenilor.

Exista pe Discworld și alte probleme politice, poate mai ușor de observat: in Ankh-Morpork funcționeaza sistemul democratic (un om-un vot; patricianul Vetinari e omul, el are votul); in regatul Lancre insași natura se revolta in momentul in care pe tron se instaleaza un neavenit; in Genua securitatea statului se straduie sa ii determine pe oameni sa fie veseli. Toate aceste considerații pot fi discutate alaturi de cea ideologica, pentru a vedea daca autorul ramine constant in momentul in care trece de la idee la aplicarea sa detaliata. Din punctul meu de vedere o face.

Pratchett ne spune o data și inca o data un lucru clar: lumea nu e o poveste, nu a fost imaginata de cineva pentru restul. Nu poți sa traiești OK cind crezi ca lumea din jurul tau se ghideaza dupa regulile unei povesti, sau cind cineva iți impune sa traiești intr-o poveste. Poveștile, basmele și legendele sunt intimplari structurate, pe cind viata nu e asa.

Pratchett folosește umorul și satira și vorba de duh pentru a transmite anumite idei sau pentru a-l face pe cititor sa iși dea seama de anumite lucruri. De aceea, poate, carțile lui sunt adesea tratate cu lejeritate; faptul ca fac parte din genul fantasy ii ajuta cu siguranța pe multi sa le includa in categoria „carți pentru copii”. Ele sunt insa mult mai complexe (din punct de vedere ideologic și din punctul de vedere al cunoașterii transmise). Carțile din seria Discworld satirizeaza și explica foarte multe lucruri despre lumea contemporana, dar includ și o ideologie cu care poți sa fi de acord sau nu. Aceasta discuție ideologica e relativ ascunsa in substanța fiecarei carți, dar explorarea ei merita, din punctul meu de vedere, tot efortul pe care il cere. Pentru a-ți feri copii și psihicul nevestei de astfel de blasfemii sau pentru a-ți da apa la moara, dupa caz.