Revolutia din 1989

Prin Revolutia din 1989, Romania a incercat sa-si regaseasca drumul spre democratie, mai ales ca in acea perioada, liderul rus Mihail Gorbaciov promova o politica de reformare a sistemului socialist. Aceasta destindere politica a facut oarecum posibila declansarea crizei regimurilor comuniste din Europa si, in ultima instanta, caderea acestora pe parcursul anului 1989.

Chiar si asa, Romania a fost singura tara din blocul estic in care regimul comunist a fost doborat prin violente si conducatorii comunisti, executati. Deci, criza interna si contextul international favorabil au facut ca regimul Ceausescu sa se prabuseasca in decembrie 1989, ca urmare a Revolutiei din 1989.

Un fapt a fost cert: populatia era nemultumita, insa Ceausescu continua sa aplice toate planurile de austeritate, desprinse parca din dorintele dictatorului nord-coreean Kim Ir-sen. In martie 1989, sase activisti de frunte din P.C.R. au protestat impotriva politicii economice dusa de Nicolae Ceausescu prin “Scrisoarea celor sase”. Insa dictatorul a devenit si mai increzator in politicile sale, intrucat a reusit sa plateasca datoria externa de aproximativ 11 miliarde dolari. De fapt, aceasta victorie nu l-a facut decat sa-si doreasca mult mai mult.

Luni mai tarziu, mai precis in noiembrie, inainte de congres, cativa studenti din Bucuresti si Cluj-Napoca au protestat pe strazile Brezoianu si Kogalniceanu impotriva lui Ceausescu. Acestia cereau reformarea statului si, in acelasi timp, o viata mai usoara pentru studenti. Insa, in cele din urma, au fost arestati si anchetati pentru subminarea statului. In sfarsit, populatia era din ce in ce mai nemultumita de regimul comunist, insa alteori confuzia si frica inlocuiau sentimentul de nemultumire. Cartelarea alimentelor, mizeria materiala, suprimarea libertatii de gandire si exprimare libera, toate acestea au fost cauze ale declansarii revolutiei.

Una peste alta, la 16 decembrie 1989, Revolutia din 1989 se declanseaza la Timisoara, inregistrandu-se astfel primele victime. Cum criticile pastorului reformat Laszlo Tokes la adresa regimului comunist aparusera in presa internationala, acesta avea sa fie evacuat din apartamentul care i se cuvenea in urma slujbei pe care o avea. Un grup linistit s-a strans in fata casei lui Tokes pentru a impiedica evacuarea. Protestele s-au extins odata cu confuzia pe care primarul, Petre Mot, o afisa, protestatarii incercand chiar sa incendieze cladirea Comitetului Judetean.

Primarul, observand ca protestele nu pot fi inabusite, a declarat ca e posibil sa nu-l mai evacueze pe Tokes. Atunci, pentru prima oara s-au strigat sloganuri anticomuniste. In ziua urmatoare, protestele si incercarile oamenilor de a incendia cladirea unde se afla Comitetul Judetean au continuat. Cel mai probabil, Ceausescu a ordonat ca armata sa fie prezenta pe strazile Timisoarei.

Cu toate acestea, nu s-a restabilit ordinea. La 18 decembrie, Nicolae Ceausescu isi convoaca oamenii (generalul Marin Neagoe, seful Directia a V-a de securitate si garda, generalul Vasile Milea, ministrul Apararii, Tudor Postelnicu, ministrul de Interne si generalul Iulian Vlad, seful DSS). In aceeasi zi, Petre Mot a convocat partidul la universitate, dupa care s-a decretat legea martiala. In seara aceleiasi zile, 43 de cadavre ale celor impuscati la demonstratii au fost furate din morga spitalului, Partidul Comunist dorind sa stearga urmele “vandalismelor” din ultimele zile. Corpurile neinsufletite au fost incinerate, iar cenusa aruncata in patru pubele de gunoi, dupa care imprastiata intr-o gura de canal.

In urmatoarea zi, la 19 decembrie, Stefan Gusa  si Radu Balan au vizitat muncitorii aflati in greva din fabricile timisorene, incercand sa-i convinga sa-si continue munca, insa muncitorii nu s-au lasat induplecati. La 20 decembrie, acestia, alaturi de alti protestatari, au intrat in oras, ocupand Piata Operei (Piata Victoriei de astazi) si au inceput sa strige sloganuri impotriva conducerii comuniste: “Noi suntem poporul!”, “Nu va fie frica, Ceausescu pica!”. Ba chiar, in aceeasi zi, alti muncitori din fabricile Olteniei au ajuns la Timisoara si s-au alaturat protestelor. Situatia nu mai putea fi controlata de autoritati, chiar daca Elena Ceausescu i-a desemnat pe Emil Bobu si Constantin Dascalescu sa se intalneasca cu protestatarii, in speranta ca vor reusi sa inabuseasca manifestarile. Delegatia desemnata de Elena Ceausescu (in acea zi, Nicolae Ceausescu era intr-o vizita oficiala in Iran) a refuzat sa indeplineasca revendicarile oamenilor si protestele au continuat.

Pe 21 decembrie, Revolutia din 1989 se extinde in aproape toata tara (Arad, Sibiu, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Brasov, Huneodara, Targu-Mures, Resita, Caransebes, Cugir, Buzias, Nadrag, Cisnadie si Buzau). In Buzau, de pilda, ca si in alte localitati, armata a intervenit pentru a restabili ordinea, inregistrandu-se astfel si decese. In jurul pranzului din 21 decembrie 1989,  s-a convocat o mare adunare populara. Ceausescu, in disperarea si confuzia creata de proteste, le-a spus oamenilor ca salariile lor vor creste cu 100 de lei pe luna, continuand sa laude realizarile asa zisei “Revolutii socialiste”. Pe cand grupurile din primele randuri il aplaudau, grupurile de oameni de la marginea multimii au inceput sa arunce cu petarde, provocand un haos general. Incercarile cuplului Ceausescu de a potoli multimea au fost in zadar, chiar promisiunile facute ulterior in fata multimii esuand. In cele din urma, acestia s-au retras in CC.

Intre timp, o parte din oameni au inceput sa paraseasca multimea, sa se imprastie, regrupandu-se pe alte strazi. Multimea a inceput sa strige sloganuri anticeausiste: “Jos dictatorul!”, “Moarte criminalului!”, Ceausescu cine esti/Criminal din Scornicesti”, ajungand sa ocupe toate strazile invecinate Pietei Palatului. In cursul aceleiasi zile, Ceausescu a tinut o teleconferinta cu prim-secretarii comitetului de partid prin care a cerut mobilizare generala si implicarea tuturor fortelor armate. Astfel, in cadrul fiecarui organism de acest fel s-au format asa numitele «grupe de aparare».

Intre timp, tot mai multi oameni din Bucuresti  ieseau pe strazi, iar represiunea a inceput spre miezul noptii, tragandu-se asupra multimii de pe cladiri si din tancuri; militienii arestau oamenii, iar pompierii aruncau cu jeturi de apa in manifestanti, ulterior, pompierii si angajatii salubritatii spaland caldaramul de sange. Oamenii retinuti au fost identificati si inregistrati, iar, in cele din urma, transportati la inchisoarea Jilava. Bilantul comunicat lui Ceausescu de catre ministrul apararii Vasile Milea: 50 de manifestanti ucisi, 462 raniti, 1245 transportati la Jilava.

In dimineata urmatoarei zile, Vasile Milea se sinucide, fiind “gasit de tradare” (se spune ca acesta a fost ucis la ordinul lui Ceausescu), pe cand alte grupuri de manifestanti incep sa se organizeze. In cele din urma, fortele armatei fraternizeaza cu grupurile de oameni. Nicolae Ceausescu il numeste ministru al apararii pe Victor Stanculescu. Cu toate ca acesta arata loialitate regimului, a ordonat trupelor sa se retraga, iar 100 000 de protestanti se aduna in piata din fata CC-ului.

In jurul orei 12:00, Televiziunea Romana este ocupata de revolutionari. Ion Caramitru si Mircea Dinescu anunta fuga dictatorului, spunand: “Am invins!”. Grupul format in jurul lui Ion Iliescu ajung la sediul Comitetului Central si anunta constituirea Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Sprijinul venea din toate partile, de la tarile europene pana la presa internationala. S-au trimis chiar si alimente, apa, medicamente etc. din afara tarii.

Desi Consiliul Frontului Salvarii Nationale fusese instituit, indivizi necunoscuti trageau in multime. Acestia au fost catalogati drept teroristi. In sfarsit, la 24 decembrie orasul Bucuresti era sub asediu: tancuri, TAB-uri inconjurau multimea pentru a o proteja.

Cum la 22 decembrie, Elena si Nicolae Ceausescu, alaturi de Emil Bobu si Manea Manescu au fugit cu un elicopter, pilotat de Vasile Malutan, acestia au decis sa se opreasca la Targoviste, insa armata le-a cerut sa aterizeze in apropiere de zona Titu Boteni. Sotii Ceausescu si-au continuat drumul cu masina unui cetatean intalnit in drumul lor. Au ajuns initial la Fabrica de Oteluri Speciale din Targoviste, iar apoi la Centrul pentru Protectia Plantelor, aflat la 5 km de Targoviste, de unde au si fost preluati de militenii Ion Enache, Constantin Paisie si Andrei Osman. S-au indreptat spre sediul central al Militiei din oras, insa era deja ocupat de revolutionari, asa ca au fugit cu o masina in satul Ratoaia, din localitatea Bucsani. Pana la lasarea serii, au stat ascunsi langa o padure, dupa care au revenit la sediul Militiei Judetene, unde au fost arestati.

Astfel, a inceput procesul cuplului Ceausescu la 25 decembrie, zi in care acestia au fost gasiti vinovati si executati. Sentinta avea cale de recurs, insa cum inculpatii nu recunosteau Tribunalul, s-a considerat ca nu mai exista nicio cale de atac a sentintei. Dupa ce filmul executarii a fost difuzat de Televiziunea Romana, focurile de arma din Bucuresti s-au rarit. Conform liderilor loviturii de stat, se pare ca Elena si Nicolae Ceausescu au fost executati pentru a se opri atacurile teroristilor. Se pare insa ca nu au existat teroristi, socotindu-se ca Revolutia din 1989 a fost de fapt o lovitura de stat.

Dupa Revolutia din 1989, s-a construit un stat de drept si s-a trecut la pluralismul politic, unele partide precum PNL isi reiau activitatea, apar altele, iar libertatea cuvantului este descatusata. Pe plan extern, dupa anul 2000, Romania a intrat in NATO si in Uniunea Europeana.